Primele întâlniri organizate în proiectul “Standarde și politici sustenabile în lucrul cu tinerii din România”
Federația Young Men’s Christian Associations România (YMCA România), Asociația Young Initiative (AYI) și Centrul pentru Dezvoltare Comunitară Durabilă (CDCD) organizează în București, la Andy Hotel (Str. Witing nr.2, Sect.1) primele întâlniri din cadrul proiectului “Standarde și politici publice sustenabile în lucrul cu tinerii din România”.
Evenimentul dedicat Consultărilor publice regionale se va desfășura joi, 18 octombrie 2018, începând cu ora 16.00. Sunt invitați să participe angajați și voluntari din ONG-uri și instituții publice cu atribuții în domeniul de tineret, din București și Județul Ilfov. Structura întâlnirii este de tip cafenea publică și se va concentra asupra opțiunilor privind standardizarea lucrului cu tinerii, nevoile lucrătorilor de tineret și sursele de inspirație pentru standarde.
Vineri, 19 octombrie 2018, la ora 10.00, la prima întâlnire a Grupului Național de Lucru Standarde de Tineret, vor avea loc discuţii cu privire la nevoia de standardizare a activităţii de lucru cu tinerii, opţiuni şi posibilităţi de reglementare a standardelor, modele de bune practici. Grupul de lucru, format din 15 membrii, are scopul de a asigura un cadru participativ, un dialog permanent între societatea civilă și instituțiile responsabile privind dezvoltarea de politici publice și standarde pentru activitățile de tineret.
Proiectului “Standarde și politici sustenabile în lucrul cu tinerii din România” este co-finanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020, Componenta 1: Creșterea capacității ONG-urilor și a partenerilor sociali de a formula politici publice alternative; Axa prioritară – Administrație Publică și sistem judiciar eficiente; Operațiunea: Dezvoltarea și introducerea de sisteme și standarde comune în administrația publică ce optimizează procesele decizionale orientate către cetățeni și mediul de afaceri în concordanță cu SCAP, având cod SIPOCA 149 / cod MySMIS 112133.
Proiectul va avea o durată de 16 luni, respectiv iulie 2018 – noiembrie 2019 și are o valoare totală de 748.178,65 lei din care valoare eligibilă nerambursabilă FSE 615.482,40 lei, valoare eligibilă nerambursabilă din bugetul național 117.432,69 lei și cofinanțare parteneri 14.963,56 lei.
Detalii despre proiect sunt disponibile pe site-ul proiectului www.standarde-tineret.ro și pe pagina de facebook @standardedetineret.
###
Despre YMCA România:
Fondată în 1919 de către Regina Maria a României, Federația Young Men`s Christian Associations (YMCA România) face parte din marea familie YMCA din lume care operează din 1844 în 122 de țări, având misiunea de a împuternici tinerii în scopul de a dezvolta caractere și comunități puternice, în spiritul valorilor creștine, creând contexte deschise tuturor. Viziunea YMCA România este de a construi copii puternici, familii puternice, respectiv, comunități puternice, în care toți să aibă șanse egale de a învăța, a crește și a prospera. Organizațiile membre ale federației își desfășoară activitățile în Baia Mare, Cavnic, Timișoara, Constanța, București, Arad. Programele YMCA România sunt relevante pentru comunitățile pe care le deservește, oferind soluții reale și răspunsuri concrete la problemele cu care tinerii, familiile și comunitățile se confruntă în prezent: educație, social, stil de viață sănătos, dialog structurat și politici publice.
Despre Asociația Young Initiative (AYI):
Asociația Young Initiative sprijină dezvoltarea prin educație a tinerilor și comunităților din România din 2009. Avem o misiune simplă, formată din 4 cuvinte care pentru noi înseamnă atât de mult: „Empowering people through education”. Am fost și suntem alături de zeci de copii instituționalizați, sute de tineri și de ONG-uri din România și din Europa, iar numitorul comun este credința puternică în forța educației de a transforma comunități. Credem că o societate educată este o societate puternică și liberă. Credem în puterea educației de a schimba oameni și comunități, de a crea oportunități și de a sprijini copiii și tinerii pentru a se dezvolta la adevăratul lor potențial. O educație de calitate dezvoltă spiritul liber, inițiativa, gândirea critică, curiozitatea și creează premizele unei vieți independente.
Despre Centrul pentru Dezvoltare Comunitară Durabilă (CDCD):
Centrul pentru Dezvoltare Comunitar Durabilă este o asociație fondată în anul 2010 la Giubega, județul Dolj, și a fost susținută de o echipă de lideri de tineret și profesioniști în domeniul lucrului cu tinerii și animației socio-educative pentru dezvoltarea de proiecte care au încurajat participarea tinerilor din mediul rural la viața comunităților lor. CDCD s-a afirmat de asemenea ca organizație care susține specialiștii și profesionalismul în domeniul tineretului implementând numeroase sesiuni de formare pentru lucrători de tineret, la nivel național și internațional. În ultimii ani, utilizând expertiza dezvoltată, CDCD s-a implicat activ în susținerea dezvoltării politicilor de tineret în România, inclusiv în calitate de corespondent național român pentru Youth Wiki, enciclopedia europeană a politicilor de tineret.
###
Pentru detalii suplimentare, persoanele de contact sunt:
Manager proiect: Alina Violeta Pop
Federația Young Men’s Christian Associations
Tel. / Fax.: 0723278437 / 0371134344
Email: alina.ymca@gmail.com
Specialist Relații Publice și Comunicare: Marilena Chiriță
Asociația Young Initiative
Tel.: 0724652373
Email: marilena.chirita@younginitiative.org